RSS Feed

…din vremea când…

Posted on

M-a străfulgerat o senzaţie şi nu am nume pentru ea. Îmi sună în suflet ritmul unei strofe, nu ştiu din ce poezie, nu ţin minte de cine este scrisă. Devine obsedant. Cum naiba să nu-mi amintesc nimic? Memoria trebuie exersată. Trebuie clădită. Nu doar cu datele de achitare a ratelor în bănci. Ci şi cu amintiri frumoase. Şi, slavă Domnului, amintiri frumoase am. Sunt momente, aparent banale, care peste ani devin amintiri atât de frumoase. Din păcate, nu am mai adăugat nimic în ultima vreme. Mă bazez doar pe amintirile vechi.

Mi-e dor de vremea când  pregăteam amintiri pentru acum.

Acum nu mai pregătesc nimic. Dacă ar fi un film american, ar urma o singură replică: „Pathetic!”

       Nenea Google a găsit poezia:

***

Radu Stanca – Trenul fantomă

„De cȃtva timp, la miezul nopții-n garǎ,
Sosește-un tren dar nimenea nu știe
De unde și din ce cǎlǎtorie,

…Fireascǎ, nefireascǎ, se coboarǎ.Apare-ncet, prin cețuri sublunare,
Și intrǎ, rȃmǎ leneșǎ ȋn stație,
Spre ce necunoscutǎ destinație
Se-ndreaptǎ e un semn de ȋntrebare.

Stǎ cȃte-un ceas și uneori chiar douǎ
Pe-aceeași linie moartǎ, neumblatǎ.
La geamurile lui nu se-aratǎ
Nici o figurǎ veche sau mai nouǎ.

Și totuși din vagoanele lui stranii
Se-aud cȃnd te apropii, voci tǎcute,
Parcǎ s-ar frȃnge-ntr-una alǎute,
Parcǎ s-ar tot atinge niște cranii.

Ȋn fațǎ, palid, pe locomotivǎ,
Stǎ mașinistul, ca un ȋnger rece,
Cu mȃna-ntinsǎ-așteaptǎ – ca sǎ plece –
Semnalul unui fulger ȋn derivǎ.

Și nici un cǎlǎtor de prin vagoane
Nu se dǎ jos vreodatǎ-n gara noastrǎ.
Pare adus de-o negurǎ albastrǎ
Ce-i ȋnvelește coșuri, uși, tampoane.

Iar, cȃnd, urnit din marea lui tǎcere,
Se pune iarǎși tainic ȋn mișcare,
Nu uruie, scrȃșnind din roți sau fiare,
Ci cȃntǎ – lent, o muzicǎ de sfere.

Ce poate fi cu trenul ǎsta oare,
Domnule șef, de nimeni nu-ndrǎznește,
Ȋndatǎ ce din beznǎ se ivește,
Sǎ-i controleze actele stelare?

Ce poate fi cu el de-oricȃnd se-aratǎ
Ne-nfiorǎm cu toți din cale-afarǎ
Și nu-ndrǎznim tot timpul cȃt stǎ-n garǎ
Sǎ ne uitǎm la el mǎcar o datǎ

Sau sǎ urcǎm prin ușile lui scunde
Ȋntr-un vagon din cele treisprezece?
Ni-e teamǎ, poate, nu cumva sǎ plece
Și sǎ ne ducǎ cine știe unde…?”

                    * * *
Frumos. Nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: